Prima   -  Presa   -  Noutăți - ANUNȚ privind lansarea apelului de proiecte pentru identificarea, evaluarea, selectarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului guvernamental de modernizare a drumurilor locale „Europa este aproape”

ANUNȚ privind lansarea apelului de proiecte pentru identificarea, evaluarea, selectarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare locală în cadrul Programului guvernamental de modernizare a drumurilor locale „Europa este aproape”

   
08.04.2025   272 Accesări  

Primăriile pot depune dosarele pentru Programul Guvernului de modernizare a drumurilor locale „Europa este aproape”

Lansarea Programului a fost anunțată astăzi de viceprim-ministrul Vladimir Bolea, în cadrul unei conferințe de presă.

Începând cu 08 aprilie și până pe 12 mai 2025, autoritățile locale de nivelul I pot aplica pentru finanțare în cadrul Concursului de proiecte de dezvoltare locală, dedicat modernizării drumurilor locale din întreaga țară.

Până la sfârșitul acestui an, cu sprijinul financiar al Guvernului de aproximativ 500 milioane de lei, vor fi modernizate circa 130 km de drumuri și trotuare în 100 de localități.

Plafonul maxim pentru fiecare proiect este de 10 milioane de lei. Finanțarea este disponibilă pentru:

  • localități mici (până la 1500 locuitori) până la 2 milioane lei;
  • localitățile cu până la 1500 de locuitori aflate în proces de amalgamare voluntară   până la 5 milioane lei;
  • localități mari (peste 1500 locuitori) până la 9 milioane lei (cu o contribuție de 10%)

Dosarele se depun online, prin Sistemul Informațional de Gestionare a Programelor și Proiectelor de Dezvoltare Regională și Locală (https://mrdp.midr.gov.md/)

În cazul în care aveți întrebări, vă rugăm să ne contactați la : tel: 022-27-91-22, e-mail: office@ondrl.gov.md

Mai multe detalii: bit.ly/4i3BFV2