La data de 19 noiembrie 2025, Agenția de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia a desfășurat ședința grupului de lucru privind achiziția lucrărilor pentru implementarea proiectului „Reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă în municipiul Comrat, pe străzile Pobeda, Tretiakov și Lenin”. Grupul de lucru, din care au făcut parte și reprezentanți ai primăriei Comrat și ai Întreprinderii Municipale „Su-Canal”, a elaborat documentația de tender și a stabilit cerințele de calificare pentru operatorii economici participanți la procedura de achiziție a lucrărilor.
Proiectul „Reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă în municipiul Comrat, pe străzile Pobeda, Tretiakov și Lenin”, inițiat de primăria mun. Comrat, va fi implementat de Agenția de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia. Finanțarea va fi asigurată din mijloacele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală al Republicii Moldova.

357 Accesări