print
La Comrat a avut loc prezentarea finală a ideilor de proiect în cadrul programului IMPACT Găgăuzia
26.12.2025
185 Accesări

La 24 decembrie 2025 a avut loc evenimentul final al proiectului pilot pe termen scurt IMPACT Gagauzia: Final Project Pitch & Development Lab, dedicat prezentării finale a ideilor de proiect elaborate în cadrul programului de asistență tehnică IMPACT UTA Găgăuzia.

Evenimentul a fost organizat de organizația Civitta, în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Găgăuzia, în cadrul proiectului de consolidare a capacității de cooperare a Uniunii Europene pentru sprijinirea dezvoltării autorităților publice locale și este implementat cu sprijinul financiar al Guvernului Estoniei, prin Agenția de Stat ESTDEV, în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova.

La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților publice locale, ai instituțiilor sociale și academice, ai organizațiilor societății civile, precum și alți actori-cheie ai Regiunii de Dezvoltare Găgăuzia.

Cu mesaje de salut adresate participanților, în format online, au intervenit Vladimir Bolea, viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al RM, Aune Kotli, Ambasadorul Estoniei în România și Republica Moldova, Margus Gering, reprezentant oficial al Agenției ESTDEV, precum și vorbitorii prezenți în sală: Tatiana Donceva, director al Agenției de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia, Serghei Anastasov, primarul municipiului Comrat, și Stella Korobceanu, partner-asociate Civitta. În intervențiile lor, vorbitorii au subliniat importanța inițiativelor orientate spre dezvoltarea regională durabilă, consolidarea parteneriatelor și creșterea capacității instituționale a autorităților publice locale, atât pentru regiunea Găgăuzia, cât și pentru toate regiunile țării.

Partea-cheie a evenimentului a constat în două sesiuni de prezentare a ideilor de proiect dezvoltate în cadrul Laboratoarelor Regionale de Proiecte (ideatoane). Participanții au prezentat 14 inițiative, care acoperă o gamă largă de domenii — de la soluții digitale și inovatoare până la incluziune socială, eficiență energetică, patrimoniu cultural și dezvoltarea tinerilor.

Printre inițiativele prezentate se numără:

·       implementarea soluțiilor digitale și AI pentru orașe inteligente și sistemul de sănătate;

·       dezvoltarea potențialului gastronomic și turistic al regiunii;

·       sprijinirea educației STEM și a inițiativelor de tineret;

·       proiecte în domeniul eficienței energetice și al mobilității durabile;

·       proiecte sociale și incluzive, orientate spre sprijinirea copiilor, îngrijitorilor familiali și a grupurilor vulnerabile;

·       inițiative de conservare și promovare a patrimoniului cultural al Găgăuziei;

·       elaborarea unor proiecte strategice de infrastructură și de afaceri cu importanță regională.

Fiecare prezentare a fost însoțită de sesiuni de întrebări și discuții, cu participarea experților și mentorilor programului.

La finalul sesiunii de prezentare, experții și mentorii au făcut bilanțul proiectului, care a avut un termen limitat de implementare (09.09.2025 – 23.12.2025), au prezentat recomandări pentru îmbunătățirea conceptelor de proiect și au conturat pașii următori pentru dezvoltarea acestora și posibila atragere de finanțare. Tuturor participanților programului le-au fost înmânate certificate, iar partenerilor și experților–traineri implicați în implementarea proiectului li s-au acordat scrisori de mulțumire.

Proiectul IMPACT Gagauzia, realizat cu succes, a devenit o etapă importantă în consolidarea cooperării intersectoriale în regiunea UTA Găgăuzia și a pus bazele pentru implementarea ulterioară a unor proiecte regionale durabile, orientate spre inovație, parteneriat și dezvoltare pe termen lung.

 

Copyright © 2026 Agenția de Dezvoltare Regională Găgăuzia