print
Peste 19.500 de locuitori din sudul țării vor beneficia, în curând, de acces la apă potabilă în gospodării: a fost semnat contractul de lucrări pentru construirea rețelelor de apeduct în localitățile raionului Cahul
13.12.2024
312 Accesări

Contractul de finanțare pentru implementarea subproiectului care vizează extinderea rețelei de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Cahul (Pelinei, Sătuc, Alexanderfeld, Găvănoasa, Vladimirovca, Nicolaevca și Alexandru Ioan Cuza), precum și modernizarea infrastructurii de apă pentru orașul Vulcănești, inclusiv gara Vulcănești și zona economică liberă „Valcaneș”, a fost semnat marți, 10 decembrie, în cadrul unei ceremonii oficiale desfășurată la sediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL).

Investiția totală va ajunge la aproximativ 12 milioane de euro, cu o contribuție de 3% din partea comunităților locale.

Documentul a fost semnat de :
- Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală, care coordonează și monitorizează implementarea subproiectului;
- Agenția de Dezvoltare Regională Sud, responsabilă de aspectele tehnice și semnarea contractelor de lucrări;
- Agenția de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia, care sprijină activitățile în orașul Vulcănești;
- Consiliul Raional Cahul;
- Primăriile beneficiare din Alexanderfeld, Alexandru Ioan Cuza, Pelinei, Găvănoasa și or. Vulcănești, care contribuie financiar, coordonează lucrările locale și asigură întreținerea infrastructurii după finalizare.

Subproiectul este implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, prin intermediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală, cu sprijinul Băncii Mondiale (World Bank Group Moldova), în cadrul proiectului ”Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”.

Informații detaliate : bit.ly/4iyXGfJ

 

 

 

 

Copyright © 2026 Agenția de Dezvoltare Regională Găgăuzia